Odată cu sfârșitul lui octombrie vremea se va răci

Ultimele zile din octombrie vor fi cu temperaturi relativ generoase, urmând să se răcească sesizabil la început de noiembrie.

mamadysh-rt.ru

Conform meteorologilor, în zilele ce au mai rămas până la finele celei de-a doua lună de toamnă, pe întreg teritoriul ţării se aşteaptă valori termice încadrate între 15-20 de grade, ziua, şi 5-10 grade, noaptea. Tradiţional, mai frig va fi în regiunea de nord.

Reclame

În acest an, avem o toamnă „ca la carte”, care nu se abate de la calendar. Or, imediat cu sosirea lui noiembrie, afară se va răci sesizabil. Astfel, pe 31 octombrie – 1 noiembrie, mercurul termometrelor va coborî cu aproximativ 10 grade şi va indica 5-10 grade, ziua, şi 2-7 grade, noaptea. În perioada de referinţă, soarele va deveni mai zgârcit, aşteptându-se preponderent vreme înnorată. Sunt posibile şi ploi de scurtă durată, dar mai mult în raioanele din centrul şi nordul ţării.

Duminică, 27 octombrie, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, considerată apărătoarea Moldovei. În popor această sărbătoare este cunoscută sub numele ”Sfânta Vineri de Toamnă”. Se mai spune că așa cum este vremea de Sf. Parascheva, așa va fi până la Sfântul Dumitru (7 noiembrie). Totodată, o altă superstiție arată că așa cum va fi vremea în ziua Cuvioasei, așa va fi și în celelalte sărbători din acest an.

Moldpres

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.