SUA își întăresc prezența militară în regiunea petrolieră din estul Siriei

Statele Unite au început să trimită întăriri în regiunea petrolieră din estul Siriei, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial din cadrul Departamentului american al apărării.

express.co.uk

Oficialul american a indicat că Washingtonul a început să îşi consolideze poziţiile în provincia Deir Ezzor, unde se găsesc principalele câmpuri petroliere siriene, în coordonare cu Forţele Democrate Siriene (FDS), majoritar kurde, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, care nu a furnizat informaţii suplimentare, desfăşurarea militară urmăreşte să blocheze accesul grupării Stat Islamic şi a altor actori la câmpurile petroliere din această regiune controlată, în trecut, de jihadişti.

Conform corespondenţei AFP de la faţa locului, un convoi de aproximativ 13 vehicule militare americane a pătruns în Siria dinspre Irak şi se îndrepta sâmbătă spre provincia învecinată Hassake din estul ţării.

Convoiul a trecut pe la punctele de control ale regimului sirian traversând oraşul cu populaţie majoritar kurdă Qamichli (nord-estul Siriei).

În prezent, în post la Deir Ezzor sunt aproximativ 200 de soldaţi americani.

Iniţial, preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea forţelor americane din regiunea frontierei de nord a Siriei, permiţând declanşarea, la 9 octombrie, a ofensivei Turciei împotriva forţelor kurde din regiune.

Săptămâna trecută, preşedintele SUA a declarat că „un număr redus” de soldaţi americani vor rămâne totuşi în Siria pentru a asigura securitatea câmpurilor de hidrocarburi.

Rusia a reacţionat sâmbătă, acuzând SUA de „banditism internaţional”.

„Ce face Washington la ora actuală – preluarea şi plasarea sub control armat a câmpurilor de petrol din estul Siriei – ţine, pur şi simplu, de banditism internaţional”, conform unei declaraţii a ministerului apărării de la Moscova.



Categorii:Externe

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.