Deputat: „Solicit vot electronic la toate tipurile de alegeri”

Deputatul român Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a cerut colegilor parlamentari, astăzi, 12 noiembrie, de la tribuna Camerei Deputaţilor, să sprijine iniţiativele legislative privind mărirea numărului de parlamentari de Diaspora şi introducerea votului electronic.

Constantin Codreanu

Parlamentarul a vorbit despre necesitatea măririi numărului de parlamentari de Diaspora pentru a-i asigura o reprezentare corectă în Parlamentul României. Acesta a amintit de prezența numeroasă la vot a cetățenilor români din Diaspora, Republica Moldova și comunitățile istorice, respectiv aproape 700.000 de persoane, în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Reclame

Codreanu a mulţumit colegilor parlamentari și celor din Guvern care au înțeles necesitatea modificării modului în care se organizează alegerile: „Am reușit să eliminăm cozile de la secțiile de vot din afara granițelor țării și să dispărem din presa națională și internațională ca exemplu de țară ce-și organizează scrutinele într-un mod dezastruos. Următorul pas este mărirea numărului de parlamentari”.  

Conform acestuia, 7,2% dintre cetățenii care au venit la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale au, în acest moment, o reprezentare de 1,3% ca număr de parlamentari. De-a lungul timpului, în România, au existat mai multe norme de reprezentare în Parlament, ultima spunând foarte clar că se atribuie un deputat la 73.000 de cetățeni și un senator la 168.000.

„Avem în Diaspora emergentă, în Republica Moldova și în comunitățile istorice, câteva milioane de cetățeni români. Este inacceptabil ca aceştia să fie reprezentaţi în Parlamentul României de doar 6 parlamentari, același număr pe care îl are cel mai mic județ din ţară, Covasna, cu 206.000 de locuitori”, a declarat Constantin Codreanu.

Amintim că în cadrul audierii ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, ca răspuns la întrebarea deputatului Constantin Codreanu, membrul Executivului a declarat că una dintre măsurile din programul de guvernare al PNL este mărirea până la 15 a numărului de parlamentari care să reprezinte Diaspora.

Anul trecut, în luna noiembrie, a fost organizată o dezbatere cu privire la necesitatea votului electronic, la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, cu participarea actualului premier, Ludovic Orban. La acea vreme, liderul PNL, alături de parlamentari din diferite partide s-au arătat deschişi să susţină o iniţiativă legislativă privind introducerea votului electronic.

„Vă invit, aşadar, dragi colegi parlamentari, ca în perioada imediat următoare, atunci când va veni în dezbatere un proiect de lege privind introducerea votului electronic, aprobat tacit în Senat, să votăm favorabil. Cred cu tărie că vom trece de 1 milion și, poate, chiar de 2 milioane de cetățeni români din afara granițelor țării care vor participa la următoarele alegeri, iar gradul de implicare în viața social-politică va crește considerabil”, a mai spus Constantin Codreanu.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.