Acord pe bugetul european: 170 de miliarde de euro pentru 2020

Statele membre şi Parlamentul European au reuşit să ajungă luni seara la un acord privind un buget de 168.7 miliarde de euro pentru anul 2020, a anunţat într-un comunicat Grupul Partidului Popular European (PPE), informează marţi AFP.

economicvoice.com

„Avem un acord”, a confirmat pe Twitter şi preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.

Reclame

Parlamentul European a obţinut din partea statelor membre o creştere a bugetului cu 850 de milioane de euro faţă de propunerea Comisiei Europene, pentru a finanţa combaterea încălzirii globale, digitalizarea şi programele Erasmus + pentru tineri, a mai anunţat PPE.

„Am consolidat liniile bugetare pentru climă cu o jumătate de miliard de euro prin această propunere”, a precizat deputata europeană PPE Monika Hohlmeier, negociatoare din partea Parlamentului European pentru bugetul pe 2020.

„Grupul PPE a reuşit de asemenea să negocieze o finanţare suplimentară pentru digitalizare, de pe urma căreia cetăţenii europeni din toate ţările UE vor beneficia prin locuri de muncă competitive, o sănătate mai bună şi servicii mai bune”, a adăugat Monika Hohlmeier.

Acordul aduce şi „un sprijin crescut pentru tineri prin creşterea bugetului dedicat programelor Erasmus+ şi DiscoverEU”, a mai precizat eurodeputata PPE.

„Cu mai mulţi bani pentru priorităţile noastre – o creştere globală de 850 milioane de euro pentru climă, digitalizare şi tineri – bugetul pe 2020 este un succes pentru Grupul PPE”, a punctat Hohlmeier.

A fost nevoie de trei săptămâni de negocieri dificile pentru a se ajunge la acest acord. Negocierile bugetului pe 2020 oferă indicii despre poziţia statelor membre cu privire la negocierile în curs ale bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Acordul asupra bugetului pe 2020, convenit luni, aduce nivelul total al angajamentelor Uniunii la 168.7 miliarde de euro, iar nivelul plăţilor la 153.5 miliarde de euro.

Agerpres



Categorii:Externe

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.