Reacția procuraturii referitor la lista persoanelor interceptate

Procuratura Generală anunță că deja a efectuat controale și a comunicat că pe unele fapte au fost pornite cauze penale. Precizarea vine în contextul declarațiilor președintelui Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, care a prezentat astăzi, 22 noiembrie, o listă în care se regăsesc mai mulți susținători ai Platformei Demnitate și Adevăr, activiști și jurnaliști, care ar fi fost interceptați.

procuratura.md

Comunicatorul Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat pentru IPN că Procuratura va verifica suplimentar unele aspecte și va reveni cu detalii, în modul prevăzut de lege, în eventualitatea în care parlamentarul va depune demersul în cauză.

Potrivit lui Chiril Moțpan, o parte din liderii protestelor organizate de Platforma DA erau și filați, iar sarcina era ca împotriva lor să fie adunate informații compromițătoare. „Iată una dintre dispozițiile domnului Cavcaliuc (Gheorghe Cavcaliuc, fost șef adjunct al IGP, n.r.): în urma identificării persoanei urmează acumularea informației compromițătoare, intimidarea, pentru o ulterioară conlucrare sau tragere la răspundere sub conducerea domnului Cavcaliuc. El era persoana cu idei de denigrare a Platformei Demnitate și Adevăr, fapt prin care își făcea imagine, spune sursa mea, în fața conducerii țării de atunci, fiind o slugă umilă a lui Plahotniuc”, a notat Chiril Moțpan.



Categorii:Actualitate

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.