Turbulențe în Iran: A fost împiedicat un „război mondial”

Miliţia iraniană Bassidji a afirmat că autorităţile au împiedicat un „război mondial” în Iran, arătând cu degetul spre SUA, Israel şi Arabia Saudită ca fiind implicate în tulburările care au zdruncinat ţara în ultimele zile, informează France Presse.

Manifestaţiile, care au degenerat pe alocuri în violenţe, au început la 15 noiembrie după anunţarea unei reforme a modului de subvenţionare a benzinei de care trebuiau să beneficieze familiile cele mai puţin favorizate, dar cu o creştere foarte accentuată a preţului la pompă.

Teheranul a anunţat miercuri ”victoria” în faţa ”unui complot” urzit în străinătate.

Autorităţile au indicat că au fost arestaţi liderii protestelor, în cursul cărora au fost incendiate sau atacate staţii de alimentare cu benzină, moschei şi clădiri publice.

”Îşi făcea apariţia un adevărat război mondial împotriva sistemului şi a revoluţiei, dar, din fericire, copilul s-a născut mort”, a declarat generalul Salar Abnoosh, un şef adjunct al Bassidji, citat de agenţia de presă semioficială iraniană Isna joi seara.

Generalul Abnoosh a declarat că interogatoriile persoanelor arestate au relevat că o ”coaliţie a răului” formată din ”sionişti, America şi Arabia Saudită” au fost la originea ”rebeliunii”.

El a mai spus că tăierea internetului de către autorităţi, care a început în seara zilei de 16 noiembrie, a contribuit la ”dejucarea” planurilor inamicilor Iranului.

Internetul era, se pare, şi vineri dimineaţă blocat în Iran, însă responsabili şi agenţiile de presă au indicat că accesul la internet va fi restabilit în mod gradual.

Potrivit Isna, accesul la internet şi conexiunea prin ADSL au fost restabilite parţial în unele provincii şi în unele universităţi din Teheran.

Preşedintele american, Donald Trump, a acuzat joi Teheranul că a încercat, prin tăierea internetului, să ascundă iranienilor şi lumii ”violenţa uriaşă” din această ţară.

Biroul ONU pentru drepturile omului s-a declarat alarmat în legătură cu informaţiile potrivit cărora gloanţele de război utilizate de forţele de securitate pentru reprimarea protestelor au cauzat un ”număr important de morţi”.

Autorităţile au comunicat cinci decese, în timp ce Amnesty International a declarat că peste 100 de manifestanţi au fost ucişi, denunţând o recurgere la ”forţa letală” împotriva adunărilor ”în mare măsură paşnice”.

Potrivit Amnesty, cu sediul la Londra, ”au fost ucişi cel puţin 106 manifestanţi din 21 oraşe, potrivit unor informaţii credibile”. Dar ”bilanţul adevărat ar putea fi mai ridicat, cu informaţii care sugerează până la 200 (persoane) ucise”.

Agerpres



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.