FOTO. O celebră cascadă din Africa aproape a secat

Cascada Victoria, una dintre cele mai importante atracții turistice ale Africii, aproape a secat, ca urmare a celei mai grave secete din ultimul secol cu care se confruntă această regiune, informează The Guardian.

Twitter/Edgar Chagwa Lungu

Ceea ce era, până acum, o impresionantă cădere de apă a râului Zambezi s-a redus la „un firicel de apă”, după cum se poate vedea în mai multe imagini postate inclusiv de turiști, pe rețelele de socializare.

Reclame

Cascadă, cu o înălțime de 100 de metri, a atras, în ultimii zeci de ani, milioane de turiști în această regiune, situată la granița dintre Zimbabwe și Zambia.

Cascada Victoria, înainte de secetă. Foto: Guliver/GettyImages

Acum, seceta severă din regiune, care a alimentat temerile legate de efectele schimbărilor climatice, a provocat scăderea nivelului apelor râului Zambezi la cote „fără precedent”.

„Anii trecuți, în timpul sezonului seceteos, apele râului mai scădeau, dar nu la nivelul de acum”, a declarat un vânzător de suveniruri din Livingstone, Zambia. „E prima oară când văd așa ceva. Și ne afectează direct – nu mai vin așa mulți turiști”.

În această regiune, 45 de milioane de oameni suferă în prezent din cauza lipsei apei și a culturilor agricole afectate de secetă.

Zimbabwe și Zambia se confruntă cu o serie de pene și întreruperi de curent, în condițiile în care producția de energie electrică este redusă, ca urmare a scăderii debitului apelor, din cauza secetei.

Conform datelor furnizate de autoritățile guvernamentale din Zambezi, debitul apelor se situează la cel mai scăzut nivel, din 1995.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.