Procurorul general: În procuraturi se încalcă drepturile omului și se fac bani

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, consideră că șeful suspendat din funcție al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, nu și-ar fi permis să facă diferite declarații referitor la delegarea lui la Procuratura Generală (PG) și să aducă anumite acuzații, dacă nu ar fi avut susținere politică.

Alexandr Stoianoglo

Șeful PG a refuzat să spună din partea cui are Morari susținere politică, dar a făcut trimitere la declarațiile unor politicieni și ale unor reprezentanți ai societății civile, făcute în spațiul public în susținerea șefului PA. Potrivit lui, „unii procurori”, printre care și Viorel Morari, au ieșit din zona de confort și, având o anumită susținere politică, au început să se ocupe de populism, transmite IPN.

Reclame

„ Eu sunt convins că fără susținere politică domnul Morari nu și-ar fi permis asemenea lucruri pentru că în sistemul procuraturii, unde este o ierarhie administrativă clară, procesuală, există anumite reguli de joc, procurorii nu se comportă astfel. În Procuratură nu poate exista anarhie, în Procuratură nu pot exista anumite acțiuni independente, cu toate că inclusiv deciziile procurorului general au procedura de contestare”, a declarat șeful Procuraturii Generale în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Potrivit lui, în perioada șefiei lui Eduard Harunjen, la PG practic lipseau instrumentele de control asupra PAși Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze speciale (PCCOCS).

Șeful Procuraturii Generale spune că nu are nimic personal cu Viorel Morari, la fel cum nu are nimic personal cu orice alt procuror din sistem. „Primul lucru ce a făcut domnul Morari după ce a fost restabilit în funcție a fost să se „clarifice” cu domnul Chitoroagă, care conducea PCCOCS, care a inițiat procedura de urmărire a domnului Tranga (n.r. Andrei Tranga, omul de afaceri în dosarul căruia a figurat și Viorel Morari). De aceea, Viorel Morari a inițiat un dosar pe numele lui Chitoroagă, l-a arestat și, prin intermediul procurorului general, l-a înlăturat din funcție”, a explicat Alexandr Stoianoglo.

Șeful PG declară că ceea ce s-a întâmplat în Procuratura Generală, în PA și PCCOCS înseamnă doar faptul că „în aceste procuraturi nu există supremația legii, nu se respectă drepturile și interesele cetățenilor, sunt urmăriți oameni, se distruge business-ul oamenilor, se distrug companii, în aceste procuraturi oamenii câștigă bani”. Potrivit lui, cele două procuraturi specializate au fost înzestrate cu toate instrumentele de violență și urmărire a oamenilor.

„În timpul conducerii mele la PG nu vor exista procuraturi care nu vor fi în sfera controlului. Aceasta nu înseamnă că mă voi implica în examinarea unor procese penale concrete, dar eu trebuie să cunosc care este situația în aceste procuraturi legată de drepturile omului, trebuie să știu la ce etapă se află aceste procese penale, câte sunt la număr, câți oameni sunt atrași la răspundere, câte dosare au fost expediate în instanță, care este soarta acestora”, a notat Alexandr Stoianoglo.

Totodată, procurorul general spune că fostul șef interimar al PCCOCS, Dorin Compan, nu va reveni în fruntea instituției, iar Viorel Morari, teoretic, ar putea să revină la șefia PA, dar acest lucru va depinde de rezultatele verificării. „Dacă în rezultatul verificării se va stabili că au fost încălcate grav drepturile și interesele oamenilor, legate de drepturile de bază: dreptul la libertate, la circulație liberă, dacă se va stabili că nu a existat o anchetare transparentă a multor dosare, că oamenii s-au aflat cu anii sub arest, atunci față de domnul Morari, la fel, vor fi întreprinse măsuri de ordin organizatoric”, a spus el.

Săptămâna trecută, Procuratura Generală a anunțat că procurorul-șef al PA, Viorel Morari, va fi delegat pe termen de o lună la PG, iar procurorul-șef interimar al PCCOCS, Dorin Compan, va reveni în funcția sa de procuror în Procuratura Anticorupție. Totodată, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus efectuarea de către două grupuri de procurori a controlului complex al activității celor două procuraturi specializate.



Categorii:Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.