Premierul Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat

Premierul Ion Chicu afirmă că astăzi în Republica Moldova „avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile statului, în viitorul acestui stat, o societate profund divizată pe varii criterii”. Vorbind, în cadrul unui interviu video la IPN, despre starea de lucruri din țară și despre starea națiunii, Ion Chicu a declarat că „această situație este opera exclusivă a politicienilor iresponsabili, care tot timpul au încercat să culeagă roade sau dividende din scindarea societății”.

Premierul consideră că, la aproape 30 de ani de Independență, foarte puține dintre speranțele și așteptările cetățenilor pentru o viață mai bună într-o țară independentă s-au materializat. S-au făcut totuși lucruri pozitive, s-a creat un stat nou pe loc gol. „Acesta este meritul în primul rând al poporului nostru, care a știut să facă acest lucru”, a spus Ion Chicu.

Ion Chicu este de părere că cetățenii moldoveni au potențial de a dezvolta mai departe statul. În opinia sa, orice criză este și o oportunitate, din orice criză poți să renaști. „Este teoria ciclicității. Tot timpul, după cădere, urmează ascensiunea. Noi exact suntem la etapa când putem lansa ascensiunea, avem rezervele și resursele respective. Este important să consolidăm societatea, să ne consolidăm în jurul obiectivului de sporire a stării calității vieții”, a declarat premierul.

Potrivit prim-ministrului, dacă toată societatea se va concentra pe obiectivul de dezvoltare și modernizare a țării, pe panta ascendentă, care numaidecât va urma, Republica Moldova va avansa rapid. Premierul afirmă că Republica Moldova are în față posibilități de dezvoltare și de înflorire. Schimbarea în bine a lucrurilor nu este ceva iluzoriu, este posibil și poate fi făcut.

Interviul „Viziunea prim-ministrul Ion Chicu asupra stării de lucruri în societatea moldovenească la intersecția anilor” este parte a ciclului „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”, la care au acceptat invitația președintele Igor Dodon, precum și liderii principalelor partide parlamentare Andrei Năstase, Pavel Filip și Maia Sandu.



Categorii:Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.