Chirtoacă: Mișcarea unionistă ar putea avea mai mulți candidați la prezidențiale

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, susține că din partea mișcării unioniste, care este în curs de formare, ar putea să fie înaintați mai mulți candidați, dar cu angajamentul de retragere în favoarea unui singur candidat, în funcție de sondajele obiective de opinie publică. Astfel, în cursă ar urma să rămână cel care este cel mai bine plasat în măsurători. Politicianul spune că strategia acestei mișcări va fi „niciun vot pierdut”, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă. Foto: pl.md

„Între timp, putem avea un mesaj comun, putem promova partidele mișcării și putem avea un start mai bun pentru viitoarele parlamentare”, a menționat politicianul în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul Publika TV.

Reclame

În opinia lui, dezbinarea unioniștilor face parte din strategia Federației Ruse, de aceea, a fost propusă consolidarea acestei platforme. „Am propus formarea mișcării unioniste din Republica Moldova astfel încât fiecare să-și poată păstra identitatea, nimeni nu atentează la identitatea unui partid, la existența lui în continuare, dar cu toții împreună, formând o asemenea mișcare, noi putem avea acea reprezentare parlamentară și prezidențială chiar în anii următori. Și peste zece ani, cu siguranță vom vorbi despre o majoritate de 50-60% în Parlamentul Republicii Moldova și poate reușim să facem și unirea în următorii 10-20 de ani”, a declarat președintele PL.

Politicianul spune că strategia noii mișcări va fi „niciun vot pierdut”.„Fiecare vot dat unioniștilor va merge la coșul comun al mișcării și automat vom avea deputați în Parlament, poate reușim să avem și președinte de republică peste un an, dacă reușim să ne mobilizăm”, susține liderul liberalilor.

Dorin Chirtoacă consideră că formarea unui bloc electoral din forțele unioniste, așa cum a propus liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, nu este o soluție. Potrivit lui, este nevoie de o mișcare unionistă așa cum a fost Mișcarea de eliberare națională în 1989 și cum a fost Mișcarea de eliberare din 1917-1918. „Unde cu toții, făcând parte din această mișcare, fără să încercăm să ne adjudecăm titlul de lider absolut, dar făcându-ne loc unul altuia, promovându-ne reciproc, și fiind cu toții din ce în ce mai puternici, să reușim să scoatem de pe agendă problema aceasta a dezbinării”, a afirmat liberalul.



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.