UE apără acordul nuclear cu Iranul, în pofida apelurilor lui Trump către europeni

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a apărat joi acordul nuclear din 2015 cu Teheranul, din care liderul american Donald Trump i-a îndemnat pe europeni să se retragă, şi l-a avertizat pe preşedintele iranian Hassan Rouhani în privinţa oricărei ‘acţiuni ireversibile’, transmite AFP.

Guliver/GettyImages

Acordul a fost o ‘reuşită importantă după zece ani de negocieri intense şi rămâne un instrument important pentru stabilitatea regională’, se arată într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al preşedintelui Consiliului European.

Reclame

Într-o convorbire telefonică cu Hassan Rouhani, Charles Michel a subliniat angajamentul UE cu ‘toate părţile pentru dezamorsarea tensiunilor’, după tirurile cu rachete ale Teheranului împotriva unor baze din Irak unde sunt staţionaţi militari americani, în replică la eliminarea de către Washington a generalului Qassem Soleimani.

Preşedintele american Donald Trump, care a jucat miercuri cartea detensionării cu Teheranul, i-a îndemnat pe europeni să se retragă din acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015 la Viena. SUA au ieşit din înţelegere în 2018 şi au restabilit sancţiuni împotriva Teheranului. Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt în continuare implicate în acord, la fel ca Rusia şi China.

‘UE are propriile sale interese şi viziune’, mai afirmă comunicatul citat, precizând că Charles Michel ‘l-a chemat pe preşedintele iranian să se abţină de la angajarea de acţiuni ireversibile’.

Acordul de la Viena este în mare pericol după ce Teheranul a anunţat duminică abandonarea ultimei restricţii pe care o mai respecta, şi anume limitarea numărului de centrifuge.

Uniunea Europeană cunoaşte o activitate diplomatică deosebit de intensă în această săptămână, în tentativa de a face să scadă tensiunile în această criză, dar şi în Libia.

Agerpres



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.