Felicitarea de Revelion a lui Putin tulbură apele la Chișinău

Consiliul Audiovizualului (CA) a fost sesizat în legătură cu difuzarea de către RTR Moldova, Ren Moldova şi Primul în Moldova a felicitării preşedintelui rus Vladimir Putin în noaptea de Revelion. Plângerea a fost depusă de organizaţia neguvernamentală WatchDog, care solicită sancţionarea posturilor de televiziune.

Potrivit lui Dragoş Vicol, preşedintele Consiliului Audiovizualului, sesizarea a fost înregistrată pe data de 9 ianuarie. În document se arată că difuzarea mesajului lui Vladimir Putin ar fi atins securitatea spaţiului informaţional din Republica Moldova, fiind solicitată amendarea instituţiilor media.

Reclame

Valeriu Paşa, reprezentantul WatchDog, susţine că CA era obligat să se autosesizeze după ce discursul preşedintelui Federaţiei Ruse a fost dat pe post, ceea ce nu s-a întâmplat, scrie media-azi.md.

„Problema cu Consiliul Audiovizualului constă în faptul că ei aşteaptă sesizări, în condiţiile în care Codul serviciilor media audiovizuale stipulează că ei sunt responsabili de monitorizarea şi respectarea legii. În momentul în care există o încălcare evidentă, de ce ei aşteaptă sesizare de la cineva?”, a comentat Valeriu Paşa.

De cealaltă parte, Dragoş Vicol consideră că discursul lui Vladimir Putin nu se încadrează în categoria materialelor ce cad sub incidenţa articolului menţionat şi, respectiv, amenda nu poate fi aplicată.

„Felicitarea nu este un program autonom propriu-zis, care ar avea conotaţiile sau caracteristicile unui serviciu de programe analitic, informativ-analitic, politic sau militar. Substanţa acestui discurs a vizat mai mult o felicitare, un fel de trecere în revistă a anumitor elemente. Nu a fost un discurs militarist, care să incite la ură, care ar atenta la suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova”, a afirmat Vicol.

Preşedintele CA completează că plângerea va fi examinată cu „maximă diligenţă” de membrii Consiliului. Dacă vor fi găsite vinovate, cele trei posturi TV ar putea fi amendate cu de la 40.000 la 70.000 de lei fiecare.
Anterior, CA a aplicat sancţiune maximă postului de televiziune Prime TV, în valoare de 70.000 de lei, pentru încălcarea aşa-numitei „legi anti-propagandă” în baza unei sesizări depuse de WatchDog. Atunci, Prime TV ar fi difuzat un discurs cu caracter militarist al lui Vladimir Putin în parlamentul de la Moscova.



Categorii:Actualitate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.