Un cântăreț a murit pe scenă, în mijlocul unei melodii

Cântăreţul şi compozitorul David Olney a murit la vârsta de 71 de ani, pe scenă, la un festival care a avut loc sâmbătă seară, în statul american Florida.

Facebook / David Olney

Potrivit BBC NEWS, David Olney era aşezat pe un scaun şi, în mijlocul melodiei, a tăcut şi şi-a aplecat capul, cu bărbia la piept. Spectatorii şi instrumentiștii care îl acompaniau au crezut că acesta a făcut pur şi simplu o pauză, după care şi-au dat seama că ceva era în neregulă cu el și l-au intins pe scenă.

Reclame

David Olney era implicat într-un dialog muzical cu cântăreaţa Amy Rigby la 30A Songwriters Festival, iar artista a descris ultimele lui momente.

„Olney era în mijlocul celui de-al treilea cântec, când s-a oprit, şi-a cerut scuze şi a închis ochii”, a scris Rigby pe Facebook.

Aceasta a mai spus că s-a încercat resuscitarea, dar Olney era deja mort.

Olney, devenit iniţial cunoscut ca membru al trupei X-Rays, a fost un nume de marcă al stilurilor folk-rock şi americana şi, pe parcursul carierei, a înregistrat 20 albume de studio, având şi colaborări cu artişti precum Emmylou Harris, Linda Ronstadt, Del McCoury şi Steve Earle.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.