Rusia închide frontiera de peste 4.200 de kilometri cu China din cauza coronavirusului

Rusia şi-a anunţat joi intenţia de a-şi închide frontiera cu China, care se întinde pe o lungime de 4.250 de km, în cadrul măsurilor de combatere a propagării noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de morţi.

Betsy Joles/Getty Images

„Un ordin a fost semnat astăzi şi el a intrat în vigoare. Vom informa astăzi pe toată lumea despre măsurile luate privind închiderea frontierei în Extremul Orient” rus, a anunţat premierul Mihail Mişustin, citat de agenţiile de presă ruse, dar fără să ofere detalii cu privire la calendar şi nici dacă închiderea frontierei vizează şi porturile.

Reclame

Ministerul de Externe rus a anunţat la rândul său, într-un comunicat, suspendarea temporară, începând de joi, a vizelor electronice pentru chinezi în punctele de trecere în Extremul Orient (rus), în enclava europeană Kaliningrad şi la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime al ţării şi o importantă destinaţie turistică.

De asemenea, autorităţile i-au îndemnat pe ruşi să se abţină de la orice fel de deplasări în China „cel puţin dacă aceasta nu este absolut necesar”.

Moscova anunţase miercuri că îşi va limita legăturile feroviare cu China începând de vineri, 31 ianuarie, lăsând doar trenurile directe Moscova-Beijing, transmite Agerpres.

Rusia nu a înregistrat pe teritoriul său niciun caz de infectare cu noul coronavirus de la apariţia acestuia în oraşul chinez Wuhan.

Numeroşi chinezi, turişti şi muncitori, se află în Rusia, în special în Siberia şi Extremul Orient. Aceştia folosesc pe scară largă aeroporturile ruseşti ca punct de tranzit către ţările europene.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.