Când va fi definitivat textul declarației comune PDM-ACUM

Sperăm ca în următoarele zile să definitivăm textul declaraţiei comune ACUM-PDM privind parcursul european al R. Moldova şi să îl putem propune birourilor permanente ale Parlamentului. Declaraţia aparţine deputatului PAS Mihai Popşoi care, într-o conferinţă de presă a menţionat că textul va pune temelia ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova.

Mihai Popșoi

Mihai Popşoi a precizat că, prin demersurile de promovare a unei agende străine, preşedintele Igor Dodon încearcă să deturneze vecrtorul european al Republicii Moldova.

Reclame

„Declaraţia comună ACUM – PDM privind parcursul european al Republicii Moldova este una principială”, a spus Mihai Popşoi.

Potrivit deputatului PAS, parlamentarii socialişti sunt „agitaţi” din cauza acestei declaraţii, agenda lor fiind alta, decât cea de interes strategic de consolidare a vectorului european pentru Republica Moldova.

„Noi cunoaştem acest lucru. Demersul nostru este unul consecvent şi vom depune toate eforturile să avem un document care să poată servi cu adevărat consolidării acestui vector, care este în ibnteresul cetăţenilor Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popşoi.

Deputatul PAS a spus că un grup de negociatori lucrează la textul final, care va fi discutat cu toţi deputaţii.

Amintim că preşedintele fracţiunii PAS, Igor Grosu, a spus în cadrul unei emisiuni televizate că PAS, PPDA şi PDM ar putea semna şi aproba în Parlament o declaraţie comună privind ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova.

TVR Moldova



Categorii:Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.