COVID-19: Stare de urgență în România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunțat stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare.

Klaus Iohannis. Foto: umbluliber.ro

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a spus şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţii de către membrii Cabinetului Orban III.

Reclame

El a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

„În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

Preşedintele a făcut apel la români să evite contactele care nu sunt absolut necesare şi să se informeze din surse publice.

„Dragi români, autorităţile îşi fac treaba, Guvernul şi-a făcut treaba şi până acum foarte bine, dar singuri nu vom reuşi să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută. Avem nevoie de voi, dragi români! Avem nevoie de voi ca să respectaţi îndrumările, indicaţiile autorităţilor, avem nevoie să respectaţi regulile de igienă care sunt transmise pe canalele publice şi da, avem nevoie să evitaţi contactele care nu sunt absolut necesare – ştiu că acest lucru este puţin mai greu – şi da, avem nevoie să vă informaţi corect, din surse publice, direct de la autorităţi”, a arătat Iohannis.

TVR Moldova



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.