Măsuri împotriva COVID-19 în Bulgaria: Armata, mobilizată pe străzi; Soldații pot recurge și la forță fizică

Parlamentul bulgar a votat vineri, după o dezbatere aprinsă, o decizie care permite desfăşurarea armatei pe străzi pentru a ajuta la punerea în aplicare a măsurilor de combatere a coronavirusului, cu un mandat de a folosi forţa fizică în cazul în care aceasta este absolut necesar, scrie Agerpres. De asemenea, nimeni nu va putea părăsi oraşele Bulgariei fără un motiv întemeiat, începând de sâmbătă, iar persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor avea acces în magazine alimentare şi farmacii numai între orele 08:30 şi 10:30.

Profimedia Images

Forţele armate vor fi mobilizate pentru a ajuta autorităţile civile în controlul asupra deplasărilor publice, având permisiunea de a opri vehiculele şi persoanele până la sosirea poliţiei şi au dreptul să recurgă la forţa fizică dacă se consideră absolut necesar.

Această decizie nu a fost luată uşor, notează Reuters.

„Un virus nu poate fi doborât cu un pistol mitralieră”, a declarat Krum Zarkov, din partea Partidului Socialist de opoziţie – unul dintre cei 55 de deputaţi care au votat împotriva desfăşurării armatei pe străzi. Zarkov a calificat măsura drept neîntemeiată, dar care a fost adoptată cu 89 de voturi pentru, 55 împotrivă şi două abţineri.

Bulgaria restricţionează călătoriile între oraşe

Agenţii de poliţie, sprijiniţi de soldaţi, vor permite intrarea şi ieşirea din oraşele bulgare, inclusiv din capitala Sofia, numai personalului medical şi acelor persoane care prezintă un document prin care atestă motivul deplasării, semnat de angajator sau de medic, după caz, ori pentru revenirea la domiciliul permanent. Această măsură nu priveşte însă şi localităţile mai mici.

Reclame

Parlamentul de la Sofia a votat vineri, după o dezbatere aprinsă, pentru mobilizarea armatei în vederea asistării autorităţilor civile în aplicarea acestor restricţii.

Între orele 08:30 şi 10:30 accesul în magazine alimentare şi farmacii va fi rezervat persoanelor cu vârste peste 60 de ani, celelalte persoane având acces în afara acestui interval orar.

Tot de sâmbătă, parcurile din oraşele bulgare vor fi închise, cu un acces limitat pentru perioade scurte numai în cazul celor care-şi plimbă animalele de companie.

Într-o conferinţă de presă comună, şeful echipei de combatere a COVID-19, Vencislav Mutafchiyski, ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, şi cel de interne, Mladen Marinov, au precizat că pentru aplicarea carantinei vor fi efectuate controale la punctele de intrare şi ieşire din Sofia şi din celelalte oraşe.

Măsuri speciale sunt deja aplicate în mai multe oraşe în cartierele locuite de romi. Mii de romi bulgari au revenit recent din statele occidentale şi există temerea că unii dintre ei ar fi putut contracta acolo coronavirusul, notează Reuters.

La Nova Zagora, Kazanluk şi Sliven, unde locuiesc peste 50.000 de romi, autorităţile au instalat puncte de control pentru a nu permite ieşirea romilor în grupuri mari. ”S-ar putea ca ei să se simtă discriminaţi, dar nu este nicidecum aşa ceva. Nu acesta este scopul măsurii”, a precizat în faţa presei primarul oraşului Nova Zagora, Nikolai Grozev.

Bulgaria avea vineri un bilanţ de 129 de cazuri de coronavirus confirmate şi trei decese. Autorităţile de la Sofia au instituit starea de urgenţă în ţară, au închis şcolile, restaurantele şi barurile şi au interzis toate călătoriile de vacanţă în străinătate şi în ţară până în data de 13 aprilie.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.