De ce Rusia, o țară cu 146 de milioane de locuitori, are mai puține cazuri de coronavirus decât Luxemburg

Vladimir Putin a anunțat săptămâna aceasta că țara sa a reușit să împiedice răspândirea pe scară largă a epidemiei de coronavirus și că situația este „sub control”, datorită măsurilor agresive luate din timp, informează CNN.

GettyImages

Potrivit informațiilor făcute publice de autorități, strategia lui Vladimir Putin a funcționat. Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus confirmate în Rusia este suprinzător de mic, deși țara are graniță comună cu China și a raportat primul caz încă din luna ianuarie.

Reclame

Numărul persoanelor infectate crește, însă Rusia – o țară cu o populație de aproape 150 de milioane de locuitori – a raportat doar 253 de cazuri până acum. Spre exemplu, Ducatul Luxemburg are o populație de 628.000 de locuitori, iar până sâmbătă raportase deja 670 de cazuri și 8 decese.

Măsurile luate de Rusia din timp – precum închiderea graniței de 4.500 de kilometri pe care o are cu China încă din ianuarie și stabilirea unor zone de carantină – ar fi contribuit la întârzierea epidemiei, spun anumiți experți.

Testarea în Rusia a început mai devreme

„Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a spus <>. Ei bine, Rusia a început să facă asta de la finalul lunii ianuarie”, a declarat doctorul Melita Vujnovic, reprezentantul OMS în Rusia.

Vujnovic a spus că Rusia a luat și alte măsuri pe lângă testare. „Testarea și identificarea cazurilor, urmărirea contactelor, izolarea, acestea sunt măsuri propuse și recomendate de OMS, și au fost implementate”, a adăugat medicul. „Distanțarea socială a fost o altă componentă care a fost introdusă relativ devreme”.

Rospotrebnadzor, serviciul federal pentru supravegherea în domeniul protecției drepturilor consumatorilor, a anunțat sâmbătă că au fost efectuate peste 156.000 de teste până în prezent, încă de la începutul lunii martie fiind efectuate testări în masă, inclusiv în aeroporturi, în special asupra pasagerilor veniți din China, Iran sau Coreea de Sud.

Cu toate acestea, Rusia nu a început să testeze imediat și pasagerii sosiți din Italia sau din alte țări europene afectate grav de coronavirus, limitând verificările la luarea temperaturii și introducerea în carantină timp de două săptămâni. Majoritatea cazurilor de coronavirus raportate în Rusia au provenit din Italia, au anunțat oficialii ruși din domeniul sănătății.

Neîncredere în rândul populației

Rusia se confruntă cu un nivel de scepticism ridicat în rândul populației, o reminiscență din perioada sovietică. În mediul online, rușii au ridicat problema lipsei de transparență a autorităților, dând ca exemplu catastrofa nucleară de la Cernobâl din 1986 sau epidemia de HIV/SIDA din anii ’80.

Autoritățile acționează pentru a contracara ceea ce numesc dezinformare. În luna martie, a fost îndepărtată de pe internet o postare virală care susținea că numărul real al cazurilor este de 20.000 și că autoritățile ascund informațiile.

Au existat informații și despre eficacitatea redusă a testelor folosite în Rusia pentru a testa Covid 19, însă ramura locală a OMS a anunțat CNN că a primit specificațiile testului folosit în Rusia și că laboratorul care îl produce a fost pus pe lista instituțiile aprobate să confirme prezența virusului.

Acuzații de mușamalizare, respinse de autorități și OMS

Anastasia Vasilyeva, un medic apropiat lui Alexey Navalny, opozant al regimului Putin, a susținut că autoritățile ascund numărul real al bolnavilor, folosind pneumonia și infecțiile respiratorii drept diagnostic. Autoritățile au negat acuzațiile și doctorul Melita Vujnovic, reprezentanul OMS în Rusia, s-a declarat sceptică în privința acuzațiilor.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.