Salarii mai mari pentru angajații medicali care luptă cu COVID-19

Toţi medicii şi angajaţii spitalelor implicaţi în lupta împotriva noului tip de coronavirus vor beneficia de un sprijin material suplimentar. Este vorba de un supliment în mărime de un salariu de funcţie. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

„Fiecare dintre care cei care sunt implicaţi în asistenţa medicală a persoanelor care sunt suspecte sau confirmate cu coronavirus de tip nou, în conformitate cu ordinul care a fost emis vor primi un salariu de funcţie de o sută de procente suplimentar la acele motivari finaciare care sunt determinate. Vreau să menţionez că există şi agenţi economici care trasferă mijloace finaciare pe contul deschis de către Ministerul Finanţelor şi cu maximă responsabilitate vreau să anunţ că aceşti bani pentru vor fi pentru motivarea financiară a anjagaţilor din system, care sunt pe prima linie în lupta cu coronavirusul de timp nou”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

De stimulări financiare vor avea parte şi medicii care lucrează pe ambulanţe, care vin la domiciliu şi transportă persoanele suspecte sau bolnave.



Categorii:Societate

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.