Preţul la pâinea produsă de cea mai mare întreprindere de panificaţie din Republica Moldova, S.A. „Franzeluţa” nu va fi majorat. Totodată conducerea companiei susține că are stocuri de materie primă suficiente până la următoarea recoltă.

„Avem contracte cu furnizorii de făină şi vom fi asiguraţi pe deplin pentru a avea cu ce munci. Stocurile sunt disponibile, iar conform contractelor, costul pentru făină nu va fi majorat, respectiv, nici la pâine şi produsele din panificaţie nu vor fi modificate preţurile”, a menționat directorul S.A. „Franzeluţa”, Boris Andros, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Agriculturii, Ion Perju.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Situații Excepționale, autorităţile vor monitoriza situaţia pentru a nu admite majorarea nejustificată a preţurilor la produsele de importanță socială, iar în cazul în care constată o majorare faţă de perioadele anterioare, consumatorii sunt îndemnaţi să comunice cazurile la Linia Centrului de apel al Serviciului Fiscal de Stat.
Categorii:Societate
Lasă un răspuns