92% din elevi sunt antrenați în procesul educațional la distanță, ministru

Și domeniul educațional a fost luat prin surprindere de pandemia de COVID-19. În contextul restricțiilor impuse, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat mai multe documente pentru a asigura procesul de învățare la distanță. Datele colectate din teritoriu arată că 92% din elevi sunt antrenați în acest proces. Informațiile au fost prezentate de ministrul educației, Igor Șarov, într-o conferință de presă, susținută miercuri, 1 aprilie, transmite IPN.

Igor Șarov a declarat că nu vede o problemă dacă așa-zisa vacanță va fi prelungită până pe data de 30 mai, însă depinde de decizia Comisiei pentru Situații Excepționale. Recuperarea orelor se va reuși, chiar dacă nu în întregime. Mai complicat este în cazul absolvenților, care urmează să susțină examene și apoi să aplice pentru înmatricularea în următoarele trepte de învățământ. Ministerul va examina mai multe scenarii și îl va alege pe cel mai potrivit.

Reclame

În altă ordine de idei, ministrul a făcut apel la cadrele didactice să nu le dea elevilor sarcini în exces în această perioadă. Un apel a fost adresat și managerilor instituțiilor, să nu exercite presiuni asupra pedagogilor.

Cât privește asigurarea copiilor din familiile defavorizate cu tehnică și internet pentru învățământul la distanță, ministrul a spus că au loc discuții, atât cu partenerii de dezvoltare și companiile din domeniu.

Întrebat referitor la salarizarea cadrelor didactice, Igor Șarov a menționat că ministerul va solicita achitarea integrală a salariilor pentru angajații din sistemul educațional.



Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.