Numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 33, în R. Moldova

Numărul de decese asociate noului tip de coronavirus a ajuns la 33. În prezent, 168 de pacienți confirmați cu COVID-19 se află în stare gravă. Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale raportează 107 cazuri tratate. Informațiile au fost prezentate de ministra Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Național Focal, luni, 13 aprilie, transmite IPN.

Adrian Belîi, șeful Departamentului clinic anestezie şi terapie intensivă de la Institutul de Medicină Urgentă, a menționat că la reanimare sunt 61 de persoane. Dintre acestea, 44 sunt în stare gravă, șapte fiind conectați la ventilare pulmonară artificială. Trei dintre pacienți necesită hemodializă.

Până în prezent au fost raportate 1662 de cazuri confirmate de COVID-19. Dintre acestea 121 sunt de import, iar restul sunt cu transmitere locală.

Printre cele 33 de persoane răpuse de COVID-19 se numără și trei medici.

Autoritățile din sănătate îndeamnă populația să evite locurile publice și să păstreze distanța socială de cel puțin un metru. Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată trebuie să se autoizoleze la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei, și să sune medicul de familie. La primele simptome de boală, precum tusea, febră, eliminări nazale, să apeleze numărul de urgență 112.

Începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai, în Republica Moldova este declarată stare de urgență.



Categorii:Actualitate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.