Dodon: Statul nu poate să vină cu suport pentru Biserică din banii publici

Autoritățile au recomandat mitropoliei ca slujbele din noaptea învierii în bisericile din țară să aibă loc fără enoriași. Delegația care va zbura la Ierusalim pentru a aduce focul haric nu va coborî din avion, focul va fi adus la aeroport de către un angajat al Ambasadei. Statul nu va aloca bani din bugetul de stat pentru a acorda ajutor Mitropoliei. Informațiile au fost difuzate de către șeful statului Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4, notează IPN.

„Recomandările noastre sunt ca slujbele să aibă loc fără enoriași, aceasta este recomandarea pentru toate bisericile din Republica Moldova. În ceea ce ține de sfințit produsele, recomandare este să nu să se admită sfințitul în biserică sau curtea bisericii. În mai multe localități oamenii vor ieși la poartă și preoții vor sfinți”, a declarat Igor Dodon.

Reclame

Întrebat ce măsuri vor fi întreprinse în cazul în care preoții nu vor respecta recomandările autorităților, Igor Dodon spune că „încă nu e clar unde sunt riscurile mai mari, în magazin sau în biserică”.

„Noi nu trebuie să ne legăm de preoți. Ei au primit mesajul, noi am discutat cu ei, avem deschidere practic din partea tuturor. Noi prea tare ne-am legat de biserică, care stă cu un om, doi în biserică și facem din asta discuții publice. Haide-ți să lăsăm biserica în pace”, a îndemnat președintele.

Igor Dodon a vorbit și despre delegația care urmează să aducă focul haric în Moldova. Oficialul precizează că niciun membru al delegației nu va coborî din avion.

„Eu nu mă duc la Ierusalim. Delegația zboară cu avionul în Israel, nu iese nimeni din avion, delegația stă în avion, se duce cineva de la Ambasadă care-i pe loc, ia focul haric, îl transmite în avion și avionul decolează. Aceasta va fi procedura pentru toate delegațiile”, a precizat Igor Dodon.

Cât despre acoperirea cheltuielilor, șeful statului precizează că nu sunt bani publici. „Nu pot fi alocați bani pentru aceste scopuri. Este vorba de agenți economici care au decis să vină cu un sport în acest sens”.

Referitor la informațiile din spațiul public potrivit căror Mitropolia ar fi cerut suport financiar statului, Igor Dodon spune că acestea sunt false.

„Nu poate statul să acopere astfel de cheltuieli. La noi biserica este separată de stat. Bugetul de stat, statul Republica Moldova nu poate din banii publici să vină cu suport pentru Biserică. Evident că ei sunt în situația în care sunt, agenții economici, enoriașii pot să-i ajute, nu statul”, a menționat Igor Dodon.



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.