Premierul britanic: „Încă nu e timpul să renunțăm la izolare”

Marea Britanie va rămâne în carantină cel puţin până pe 1 iunie. Anunţul a fost făcut duminică seară de premierul Boris Johnson, care a prezentat un aşa-numit sistem de alertă în cinci paşi, un fel de ghid al ieşirii din izolare.

Dacă totul decurge conform planului şi numărul cazurilor nu creşte, magazinele s-ar putea redeschide la începutul verii. Iar de la 1 iulie ar putea începe şi o redeschidere a hotelurilor.

Reclame

Revenind la momentul actual, britanicii care nu pot lucra de acasă se pot întoarce la muncă. Exerciţiile fizice în aer liber vor fi posibile fără restricţii.

„Nu este momentul să punem capăt pur şi simplu carantinei. Cine nu poate lucra de acasă trebuie încurajat să meargă la serviciu şi vrem ca deplasarea până acolo să se desfăşoare în siguranţă. Dacă este posibil, mergeţi la muncă folosind maşina sau şi mai bine, mergând pe jos sau folosind bicicleta. De miercurri, vrem să încurajăm oamenii să facă mai multă mişcare în aer liber. Vă puteţi plimba prin parcuri, puteţi să staţi la soare, să mergeţi cu maşina în alte locuri şi chiar să practicaţi sporturi doar cu membrii familiei”, a anunțat premierul Boris Johnson.

„În următoarele săptămâni sau luni am putea merge mai departe de-atât”, a promis el.

„La pasul al doilea, cel mai devreme pe 1 iunie, s-ar putea să începem redeschiderea magazinelor şi a şcolilor primare. Cel mai devreme până în iulie, dar doar dacă situaţia o va permite, sperăm să redeschidem o parte din industria ospitalităţii”, a arătat Boris Johnson.

Premierul britanic, el însuși recuperat după ce a făcut o formă destul de severă de Covid-19, le-a cerut conaționalilor să respecte regulile și a anunțat că valoarea amenzilor va crește.

„Trebuie să respectaţi regulile privind distanţarea socială, iar pentru a impune acele reguli, vom creşte valoarea amenzilor. Trebuie să rămânem vigilenţi, să controlăm virusul şi să salvăm vieţi!” – a spus Boris Johnson.

Cu peste 31 de mii de decese, Marea Britanie este pe locul al doilea în lume, în timp ce numărul infectărilor trece de 215.000.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.