Deputat: Pentru a crea guvernare de calitate trebuie stârpită sinecura

Pentru a crea mai multă guvernare de calitate și mai multe stimulente în procesul decizional trebuie stârpită sinecura. De această părere este vicepreședintele Platformei DA, deputatul Igor Munteanu.

Igor Munteanu

Potrivit deputatului, astăzi se constată decalaj enorm între remunerarea unor persoane cu funcții de demnitate publică și alți angajați la stat care sunt plătiți prost. În context, consideră el, reforma administrației publice reprezintă o prioritate de vârf a oricărui viitor guvern pro-european, capabil să lupte pentru interesul național, în Republica Moldova.

Reclame

Într-o postare pe o rețea de socializare, citată de IPN, Igor Munteanu spune că actuala criză tri-dimensională (sănătate, economică și politică) din Moldova ar putea fi și o bună ocazie de a crea o altă normalitate în serviciul public, în modul în care trebuie să fie gestionat interesul public în privința acelor autorități publice de reglementare, au fost formate în ultimul deceniu. „Este necesar să creăm un alt fel de sistem de stimulare a responsabilității, de întărire a competenței și de prevenire a sinecurilor. Asta ne va ajuta să eliminăm aceste dezechilibre imorale, inclusiv în ceea ce privește aceste salarii de vis pentru sinecuriști, pe bază de indicatori, devotament și produs generate în beneficiul interesului public”, spune vicepreședintele Platformei DA.

Igor Munteanu menționează că, actualmente, prinde contur chiar o anumită „aristocrație bugetară”, cooptată de partidele politice să reprezinte anumite agenții cu bugete luxoase și garanții sociale, dar și o „mare armată” a angajaților la stat, plătiți prost, abuzați politic și neprotejați social. Potrivit lui, acest lucru se întâmplă pentru că „serviciul public din Republica Moldova se îndoaie ca trestia la fiecare schimbare semnificativă de guvern”, în timp ce orice proces bugetar nu ajunge să influențeze pozitiv larga majoritate a angajaților bugetari cu salarii extrem de reduse. Ei sunt pierzătorii permanenți ai ciclurilor politice. Ei sunt cei mai disperați angajați la stat, care muncesc cel mai mult și primesc cel mai puțin.

„Dacă pentru această nouă aristocrație a unor agenții autonome de stat (BNM, CNPF, Consiliul Concurenței, AGEPI, ANRCETI, ANRE) este aproape trivial să încasezi lunar salarii între 70.000 până la 160.000 lei, peste 50% din bugetarii obișnuiți nu încasează nici jumătate din salariul mediu pe economie”, scrie Igor Munteanu.

Potrivit vicepreședintelui Platformei DA, dincolo de simțul evident al nedreptății sociale, analizele arată că nu există nicio certitudine asupra faptului că cei care se instalează în aceste funcții plătite generos în sectorul public merită asemenea remunerare, ajungând să semene mai degrabă „cu niște sinecuri oferite unor persoane conectate la guvernare”. Lipsa criteriilor clare și transparente de salarizare pentru aceste grupuri de „norocoși” ai sistemului existent, absența oricăror criterii de evaluare a eficienței și eficacității lor, creează un spațiu de acțiuni arbitrare, discreționare, cu minim de răspunderi personale.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.