În timp ce sute de mii de oameni din localitățile Republicii Moldova visează la un sistem de aprovizionare cu apă, dar și la canalizare, Primăria orașului Ocnița anunță că a dat în folosință un sistem de alimentare cu apă pe teritoriul cimitirului nou din localitate.

Potrivit primarului socialist de Ocnița, Victor Atamaniuc, aprovizionarea centralizată cu apă a fost posibilă în urma realizării lucrărilor de reparație capitală a apeductului în regiunea cimitirului nou.
Primarul susține că aceste lucrări au fost realizate „la solicitarea mai multor locuitori ai orașului Ocnița, care au considerat că este necesară existența unei surse de apă pe teritoriul cimitirului”.
La evenimentul de dare în folosință a sistemului de aprovizionare cu apă, care a avut loc miercuri, 3 iunie a.c., a participat și deputata socialistă Irina Lozovan.
Lucrările de construcție-montaj a sistemului de aprovizionare cu apă amplasat pe teritoriul cimitirului nou din orașul Ocnița au fost îndeplinite de ÎM „Apă-Canal Ocnița”, la inițiativa și finanțarea Primăriei din localitate, informează site-ul autorității publice locale.

Categorii:Actualitate
Lasă un răspuns