Chicu, despre situația politică din țară: Îmi este dezgustător să vorbesc

Situația creată la nivel politic în urma cazului deputatului Ștefan Gațcan este un exemplu cum nu trebuie de făcut. Mai mult decât atât, ceea ce s-a întâmplat în țară în ultimele două zile provoacă doar dezgust. Despre aceasta a vorbit premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

„Eu încerc să mă gândesc la oamenii care cu trei luni în urmă au ieșit la urnele de vot și și-au ales deputatul, iată eu la ei în primul rând mă gândesc. Rezultatul eu cred că vorbește foarte mult în ce hal am ajuns noi ca țară, ca stat, ca societate. Mai ales elita, spuma care prin definiție trebuie să conducă un popor într-o direcție oarecare, trebuie să dea exemplu, să-l învețe uneori cum trebuie de făcut. Din păcate, tot ceea ce vedem noi acum sunt învățăminte cum nu trebuie de făcut. De aceea, tot filmul ăsta, toată epopeea asta, trezește doar dezgust, doar regrete. Noi am degradat ca societate în așa măsură încât deja nu mai vezi soluții, ieșire. E absolut grav. Nu vreau să fac comparație cu nicio categorie, dar nu mai poate să fie așa, să te vinzi, să te cumperi, să schimbi. Îmi este dezgustător să vorbesc”, a declarat Ion Chicu.

Reclame

Referitor la faptul că Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pe marginea a patru legi, conștient de faptul că acesta nu are susținere majoritară în organul legislativ al țării, prim-ministrul precizează că doar a făcut uz de instrumentele legale pe care instituția le are la îndemână.

„Faptul că astăzi Parlamentul nu-i permite prim-ministrului să prezinte proiectele respective și de fapt se autoexclude din acest proces descris în Constituție, înseamnă doar un singur lucru, înseamnă că este vorba despre un blocaj al Guvernului din partea Parlamentului. Nu îi permiți să-și îndeplinească atribuțiile, îl blochezi pe proiecte care sunt sigur că sunt așteptate de societate, iar pe de altă parte nu vii cu moțiune de cenzură, nu îl dai jos. Atunci apare întrebarea: ce este la mijloc? Este foarte clar, este o strategie electorală perfidă când nu-ți asumi responsabilitatea pentru lucrurile din țară și lași Guvernul fără instrumente în speranța, iarăși perfidă, că în două trei luni situația să degradeze total în țară și atunci să vii pe căluți albi și să zici: uite cat de răi sunt aceștia”, a adăugat premierul.



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.