Zâzanie între Platforma DA și PAS din cauza Guvernului Chicu

Platforma DA este nemulţumită de poziţia Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), care deocamdată nu este gata să semneze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi va discuta acest subiect abia la sfârşitul săptămânii. Potrivit agenţiei INFOTAG, vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat la acest subiect că PAS trage de timp.

„Această poziție mi se pare greșită. Trebuie avut în vedere faptul că documentul privind moţiunea de cenzură nu trebuie doar să fie semnat, ci mai există și procedura de depunere a acesteia. Această inițiativă trebuie să fie adusă la şedinţa plenară și examinată săptămâna viitoare. Dacă decizia PAS va fi aprobată abia pe 18 iulie, atunci, în cel mai bun caz, vom putea depune documentul săptămâna viitoare, iar Parlamentul îl va putea examina peste două săptămâni”, a spus Slusari.

Reclame

Potrivit lui, deja săptămâna viitoare ar putea fi luată decizia privind încheierea sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.

„În acest caz, valoarea deciziei PAS se poate reduce la zero, deoarece, dacă moţiunea de cenzură este înaintată la ultima ședință a Parlamentului, atunci valoarea acesteia se va pierde în viitor. Sunt puțin surprins de această decizie a colegilor noștri. Nu vrem să căutăm semnăturile deputaților în alte fracțiuni. Dorim ca moţiunea de cenzură să fie semnată doar de deputații fostului bloc ACUM”, a declarat vicepreședintele Platformei DA.

El a amintit că proiectul moţiunii de cenzură a fost deja întocmit pe zece pagini, iar biroul politic al Platformei DA a împuternicit deputații să semneze documentul. Slusari a menționat că toți deputații pot vota, subliniind că intenționează să poarte negocieri doar cu PAS și Partidul Democrat.

Președintele fracțiunii PDM, Dumitru Diacov, a declarat luni seară, la un post de televiziune, că „nu au fost şi nici nu sunt nici un fel de negocieri”.

„Putem discuta, putem face schimb de opinii, dar acestea nu sunt negocieri. Negocieri serioase nu sunt, deoarece nu au fost propuneri serioase. Pentru a vota demisia Guvernului, trebuie să cunoaștem candidatura premierului, componența viitorului guvern etc. Nu există nimic din toate acestea. Și nu avem siguranţa că după demisia Guvernului va fi aprobat un nou Cabinet de miniştri. Cine poate garanta că grupul „Pro Moldova” va vota pentru aprobarea noului Executiv?! La ce-i trebuie lui Andrian Candu nou guvern al Platformei DA?!”, a întrebat Diacov.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.