Procese penale și contravenționale, în urma protestelor veteranilor

Poliția anunță intentarea a trei procese penale și trei procese contravenționale ca urmare a protestelor, organizate joi de veterani. Totodată, Inspectoratul General al Poliției (IGP) precizează că „informațiile vehiculate precum că o persoană ar fi fost internată în urma altercațiilor cu poliția este o dezinformare și încercare de denigrare a imaginii sistemului polițienesc”, transmite IPN.

Dan Guțu / ipn.md

Într-un comunicat de presă, IGP menționează că „polițiștii nu au aplicat forța fizică asupra protestatarilor, decât gradual în timpul reținerilor, după ce aceștia au admis destabilizări”. În timpul acțiunilor de protest, trei persoane au fost examinate de către medici. „Două au fost transportate pentru control de la Inspectoratul de Poliție Buiucani, iar una s-a adresat individual mai târziu. Doi dintre bărbați au fost examinați și au revenit la protest, iar unul rămâne internat având o acutizare pe fonul unei boli cronice de care suferă, fiind în afara oricărui pericol”, se mai spune în comunicat.

Reclame

O cauză penală a fost intentată pentru tentativă de chemare la dezordine în masă, chemare la violență și ură, precum și pentru blocarea traseelor. Altă cauză a fost pornită pentru amenințarea cu violența și acțiuni violente, precum și împiedicarea poliției de a asigura ordinea publică și a-și exercita atribuțiile funcționale, iar a treia pentru aplicarea violenței și împiedicarea exercitării de menținere a ordinii publice de către Grupul de Dialog.

De asemenea, au fost pornite și trei procese contravenționale – pentru nesubordonare cu rea voință la cerințele legale ale angajaților poliției aflați în exercițiul funcțiunii; pentru blocarea intenționată a arterelor de drum, precum și pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică pe perioada stării de urgență în sănătate publică, de către organizatori și participanți.

În cadrul protestului organizat de mișcarea „Forța Veteranilor” joi, 16 iulie, s-au produs altercații dintre forțele de ordine și veterani. Polițiștii au condus la sectorul de Poliție Buiucani nouă persoane, invocând că au manifestat violent și au agresat polițiștii. Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, a declarat că poliția a cauzat protestatarilor vătămări corporale grave, iar unul dintre ei se află în stare gravă la spital. Intervenția polițiștilor a stârnit un val de critici în rândul politicienilor, dar și al reprezentanților societății civile, care au condamnat modul în care s-a intervenit.



Categorii:Societate

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.