Scenariile lui Dodon privind soarta moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

Eşecul moţiunii de cenzură în Parlamentul de la Chişinău sau menţinerea Guvernului Chicu în interimat până la alegerile parlamentare anticipate de anul viitor. Sunt scenariile preşedintelui Igor Dodon privind soarta moţiunii de cenzură, depusă joi, 16 iulie, de deputaţii PAS şi PPDA. Potrivit legii, moţiunea ar urma să fie dezbătută săptămâna viitoare în plenul Parlamentului. Deocamdată, opoziţia nu are suficiente voturi pentru a da jos guvernul Chicu.

moldova.org

Preşedintele Dodon a criticat dur decizia fracţiunilor PAS şi PPDA de a depune moţiunea de cenzură. Potrivit lui, intenţia opoziţiei ar fi de a provoca haos. Totuşi, preşedintele e sceptic că proiectul moţiunii se va bucura de sprijinul majorităţii deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova.

Reclame

Igor Dodon: „Cel mai probabil va fi soarta ca şi la moţiunea cu dna ministru a Sănătăţii. Cel mai probabil nu vor fi voturi pentru demisia guvernului Chicu. Săptămâna viitoare vom vedea un vot comun a coaliţiei neoficiale a haosului Sandu-Candu-Plaha-Şor”.

În cazul în care vor exista, totuşi, suficiente voturi pentru demiterea Guvernului Chicu, preşedintele anticipează imposibilitatea opoziţiei parlamentare de a învesti un alt Executiv.

Igor Dodon: „Dacă acest guvern va cădea săptămâna viitoare, dacă va fi votată moţiunea de cenzură, atunci cel mai probabil vom avea guvern interimar, Guvernul Chicu interimar, până la anticipatele de anul viitor”.

Potrivit legii, moţiunea de cenzură poate trece de Parlament dacă este susţinută de cel puţin 51 de deputaţi. În prezent, coaliţia PDM-PSRM, fiind susţinută şi de deputatul independent Alexandru Oleinic, deţine majoritatea în Legislativ.

TVR Moldova



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.