Premierul crede că antivacciniștii „sunt nebuni”

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat vineri că cei care se opun vaccinării sunt nebuni şi că toată lumea ar trebui să-şi facă vaccinul antigripal pentru a se împiedica situaţia în care serviciile medicale să fie copleşite pe timpul iernii în cazul apariţiei unor noi focare de coronavirus, scrie Agerpres.

Boris Johnson. Foto: businessinsider.com

”Există acum toţi aceşti anti-vaxxeri. Sunt nebuni, sunt nebuni”, le-a spus Johnson angajaţilor unei unităţi medicale din Londra.

Reclame

Johnson a mai afirmat că îngrijorarea sa este că noul coronavirus ar putea reveni, prin urmare ţara trebuie să fie pregătită. Premierul britanic şi-a exprimat opinia că Regatul Unit va avea de luptat cu coronavirusul până la jumătatea anului 2021.

”Indiferent de unde a apărut, de la un liliac, de la un pangolin sau de oriunde o fi apărut el, este foarte, foarte neplăcut pentru rasa umană. Şi cred că abia la jumătatea anului viitor vom reuşi să-l depăşim”, le-a declarat Johnson reporterilor.

Într-o declaraţie făcută la un an de când a devenit prim-ministru, Johnson a explicat că şi-a dat seama că executivul trebuie ”să se mişte mai repede şi să fie mai prompt la nevoile oamenilor”. Boris Johnson a amintit că oamenii nu au putut să-şi scoată la timp paşapoartele şi că au existat tergiversări ale proceselor judiciare. ”Uneori guvernul poate fi lent”, a recunoscut şeful executivului britanic.



Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.