Manevre militare americane în Lituania, pe fondul creșterii tensiunilor în Belarus

Câteva sute de militari americani au început să sosească sâmbătă în Lituania, ţară membră a NATO, pentru un exerciţiu care are loc în apropiere de frontiera cu Belarus, acolo unde tensiunile cresc ca urmare a contestării tot mai ample a președintelui Aleksandr Lukanșenko, aflat de 26 de ani la putere.

Tancuri Abrams ale armatei americane sosesc în gara Mockava din Lituania pentru a participa la un exercițiu militar care are loc în apropierea granițelor Belarusului, unde protestele anti-Lukașenko iau amploare Foto: Profimedia

Mai mult de 10 tancuri Abrams au trecut, sâmbătă după-amiază, frontiera lituaniană, venind din Polonia, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Reclame

Desfăşurarea de forțe, care va dura până în noiembrie, a fost prevăzută anterior şi „nu are nicio legătură cu niciun eveniment din regiune”, a transmis într-un comunicat Ministerul Apărării din Lituania.

Vilniusul a oferit adăpost reprezentantei opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, şi împreună cu vecinii săi baltici, Estonia şi Letonia, l-a pus pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko pe lista neagră a persoanelor considerate indezirabile.

Acestea nu sunt primele manevre ale militarilor americani în Lituania, aminteşte AFP. În timpul unei vizite la Vilnius, în iulie, secretarul american responsabil cu armata, Ryan McCarthy, a declarat că ţara sa va continua să desfăşoare sute de soldaţi pentru exerciţii.

În urmă cu trei ani, NATO a instituit rotaţii permanente de trupe în Polonia şi în statele baltice, pe fondul politicii considerate agresive a Moscovei, mai ales după anexarea în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea.



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.