Pro Moldova: Alegerile prezidențiale au fost fraudate

După decizia de astăzi, 18 septembrie, de neînregistrare în cursa prezidențială a lui Andrian Candu, Partidul Pro Moldova declară că alegerile au fost fraudate. După ședința CEC, liderul formațiunii a declarat că ei vor lupta pentru fiecare din cele 25 de mii de semnături și pentru fiecare cetățean care a semnat și își vor face dreptate în instanțele naționale, apoi în cele internaționale, transmite IPN.

wikipedia.org

„Atestăm primul act de trădare a intereselor alegătorilor din această campanie pentru prezidențiale. Avem toată certitudinea că decizia abuzivă de scoatere a candidatului Pro Moldova din cursa electorală este primul pas în compromiterea caracterului liber și democratic al alegerilor și fraudarea rezultatelor pentru asigurarea, contrar votului cetățenilor, a unui nou mandat pentru Igor Dodon”, se menționează într-un comunicat de presă remis de Pro Moldova.

Reclame

Potrivit formațiunii, „CEC a admis erori grave în prelucrarea datelor, precum și interpretarea, conform indicațiilor politice, a normelor legale”. „În numai câteva zile, actuala autoritate electorală a reușit să schimonosească regulile de finanțare a candidaților în favoarea unuia, să compromită sistemul de înregistrare prealabilă și să elimine fără temei legal un candidat din cursă. Este o performanță greu de repetat dacă notăm că nici măcar nu am intrat în campanie. Vom acționa în judecată și sperăm că mâna lui Dodon nu a ajuns încă la Curtea de Apel”, a declarat Andrian Candu.

Președintele Partidului Politic Pro Moldova, Andrian Candu, nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Decizia a fost luată vineri, 18 septembrie. Comisia Electorală Centrală motivează refuzul prin numărul insuficient de semnături adunate din unități administrative de nivelul doi.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.