Planeta a pierdut aproape 100 de milioane de hectare de pădure, în ultimele două decenii

Planeta a pierdut în ultimele două decenii aproape 100 de milioane de hectare de păduri, marcând un declin constant, deşi într-un ritm mai lent decât înainte şi cu tendinţe diferite de la un continent la altul, arată un studiu publicat recent de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), scrie Agerpres.

publika.md

În cifre, proporţia ocupată de păduri raportată la suprafaţa terestră a scăzut la 31,2% în 2020, când pădurile acopereau un total de 4,1 miliarde de hectare, de la 31,5% în 2010 şi 31,9% în 2000, susţine FAO, care supervizează şi pădurile.

Reclame

Aceasta înseamnă „o pierdere netă cu aproape 100 milioane de hectare a pădurilor lumii”, subliniază FAO.

Despăduririle afectează în special Africa subsahariană şi Asia de Sud-Est, unde procesul s-a accelerat în ultimul deceniu, dar şi America Centrală şi Latină, unde are totuşi tendinţa de a încetini.

Pierderea suprafeţelor împădurite se explică în special prin conversia pădurilor în terenuri agricole destinate culturilor şi pajiştilor, mai ales în ţările mai puţin dezvoltate. De exemplu, în Asia de Sud-Est, pădurile acoperă în prezent 47,8% din suprafaţă faţă de 49% în 2015, iar în Africa sub-sahariană acoperă 27,8% din suprafaţă faţă de 28,7% în urmă cu cinci ani. În Indonezia, pădurile acoperă în prezent 50,9% din suprafaţă, faţă de 52,5% în urmă cu cinci ani, în timp ce în Malayezia suprafaţa acoperită cu păduri a scăzut de la 59,2% până la 58,2%.

În ţări puternic concentrate pe agricultură precum Coasta de Fildeş, suprafaţa împădurită s-a redus la 8,9% din suprafaţa totală a ţării, faţă de 10,7% în 2015. În schimb, în Kenya, Mali şi Rwanda, suprafeţele împădurite s-au menţinut practic neschimbate.

În America Centrală şi Latină, pădurile acoperă doar 46,7% din suprafaţa totală, comparativ cu 47,4% în urmă cu cinci ani, în condiţiile în care în Brazilia suprafeţele împădurite au scăzut la 59,4% din teritoriu în 2020, de la 60,3% în 2015. În Haiti, despăduririle au continuat, ajungând la 12,6% din suprafaţa totală, de la 13,2% în 2015.

În contrast, în multe alte regiuni din Asia, precum şi în Europa şi în America de Nod, suprafeţele împădurite au crescut pe ansamblu între 2000 şi 2020, graţie eforturilor făcute în favoarea împăduririlor şi extinderii naturale a pădurilor din aceste regiuni. De exemplu, în China, pădurile acoperă acum 23,3% din suprafaţă, faţă de 22,3% în 2015, iar în Japonia suprafaţa pădurilor a rămas practic neschimbată 68,4%.

De asemenea, în Franţa, pădurile acoperă 31,5% din suprafaţă totală în 2020, faţă de 30,7% în 2015. În Austria, pădurile acoperă 47,2% din teritoriul naţional, faţă de 47% în urmă cu cinci ani, iar în Italia suprafaţa împădurită a crescut de la 31,6% până la 32,5% din teritoriul naţional. În Marea Britanie, suprafaţa împădurită a crescut până la 13,2%, de la 13% în urmă cu cinci ani.

În Canada şi SUA, suprafaţa împădurită a rămas nemodificată la 38,2%, respectiv 33,9%.

În Australia, suprafaţa pădurilor a crescut de la 17,3% până la 17,4%, în timp ce în Noua Zeelandă a urcat de la 37,4% până la 37,6%, în ultimii cinci ani.



Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.