La Chișinău începe „marea curățenie”

Pe parcursul următoarei luni, în zile de sâmbătă, în capitală se vor face lucrări de salubrizare, cu genericul „Marea curățenie” de toamnă. Din 26 septembrie, începe salubrizarea parcurilor, a zonelor verzi și a altor teritorii din sectoarele capitalei, la care vor participa toți angajații Primăriei, ai subdiviziunilor, preturilor și întreprinderilor municipale, transmite IPN.

Sâmbătă, de la ora 09.00, se va interveni în Parcul „La Izvor”, Parcul „Valea Trandafirilor” (intrarea de la Parcul de distracții), Pădurea – Parc „Râșcani” (din strada M. Sadoveanu, colț cu strada Igor Vieru). Se va face curățenie în parcul din strada Miron Costin, Parcul „Valea Morilor” și în perimetrul străzilor Lech Kaczynski, Drumul Viilor, Trifan Baltă. În sectorul Buiucani, va fi salubrizată Pădurea-Parc „Butoiaș”.

Reclame

Contactat telefonic de IPN, Vasile Efros, șeful Secției amenajare și salubrizare a Direcției generale locativ-comunale și amenajare (DGLCA), a precizat că Direcția va asigura evacuarea deșeurilor colectate. Vor fi puse la dispoziție 20 de unități de transport, dar și peste cinci mii de saci și mănuși, pentru toți participanții.

Potrivit estimărilor, la acțiune vor participa peste 800 de persoane. Vor fi colectate ambalaje, deșeuri de plastic, hârtie, sticlă. Acestea vor fi duse la Stația de transbordare din strada Uzinelor, unde vor fi sortate și, după caz, reciclate.

Scopul campaniei este unul de sensibilizare, spune Vasile Efros. Oamenii trebuie încurajați să nu arunce gunoiul la întâmplare, ca să nu fie nevoie altcineva să-l strângă.

După salubrizarea parcurilor, va urma salubrizarea curților de locuit.



Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.