Au fost identificate noi simptome ale COVID în rândul adulților

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, agenția federală a Departamentului de Sănătate Publică al SUA, a identificat noi simptome ale infectării cu coronavirus similare cu simptomele unui sindrom inflamator rar în rândul copiilor (MIS-C), scrie CNN.

Un medic analizează o radiografie pulmonară a unui pacient cu COVID Foto: Guliver/GettyImages

MIS-A, sindromul inflamator multisistemic în rândul adulților, a ucis cel puțin trei pacienți și afecteză în mod disproporționat minoritățile etnice, potrivit echipei CDC.

Reclame

CDC a descris cazurile a 27 de adulți cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. Majoritatea au avut inflamații extreme pe tot corpul, iar organele, cum ar fi inima, ficatul și rinichii, dar nu și plămânii, le-au fost afectate. „Deși hiperinflamarea și disfuncția organelor extrapulmonare sunt simptome în rândul adulților spitalizați cu forme severe de COVID-19, aceste afecțiuni sunt în general însoțite de insuficiență respiratorie”, potrivit raportului săptămânal al CDC.

„În schimb, pacienții cu MIS-A au avut simptome respiratorii minime, hipoxemie (oxigen scăzut în sânge) sau anomalii observate în radiografii. Doar 8 din 16 pacienți au avut simptome respiratorii documentate înainte de apariția MIS-A”.

O treime din cei 27 de pacienți au fost testați negativ pentru infecția cu coronavirus, dar au fost testați pozitiv pentru anticorpi, fapt ce a indicat că aceștia trecuseră prin infecția cu SARS-CoV-2. „Toți pacienții cu MIS-A descriși în acest raport, cu excepția unuia, aparțineau grupurilor minoritare etnice sau rasiale”, au scris cercetătorii.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.