Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a decis duminică să întărească securitatea şcolilor şi supravegherea propagandei islamiste radicale online, după decapitarea unui profesor de istorie în regiunea Parisului de către un tânăr rus cecen de 18 ani, notează AFP, citat de Agerpres.

Şeful statului francez a ordonat „acţiuni concrete” rapide împotriva propagandei islamiste radicale online şi „a cerut să se treacă rapid la acţiune şi să nu lase niciun răgaz celor care se organizează pentru a se opune ordinii republicane”, a informat Palatul Elysee, la finalul unei reuniuni cu şase miniştri şi procurorul naţional antiterorist, Jean-François Ricard.
Vineri după-amiază, profesorul de istorie geografie Samuel Paty, în vârstă de 47 de ani, a fost decapitat în apropierea colegiului unde preda, într-un cartier liniştit din Conflans-Sainte-Honorine, la periferia de vest a Parisului. Atacatorul, Abdoullakh Anzorov, un refugiat rus de origine cecenă de 18 ani, a fost ulterior împuşcat de poliţie.
Preşedintele francez a avut în vedere întărirea securităţii şcolilor şi vecinătăţii acestora pentru reluarea cursurilor la 2 noiembrie, cu măsuri stabilite şi puse în practică în termen de 14 zile.
Ministrul de interne, Gérald Darmanin, şi cel al justiţiei, Eric Dupond-Moretti, au prezentat „un plan de acţiune care va fi pus în aplicare în această săptămână şi va face loc unor acţiuni concrete împotriva structurilor, asociaţiilor sau persoanelor apropiate mediilor radicalizate”, care ţin discursuri pline de ură ce pot încuraja atentatele, a precizat sursa.
O listă de asociaţii va face obiectul unor „măsuri corespunzătoare” după controale, în aşteptarea unui proiect de lege împotriva islamismului radical. Acesta va trebui să extindă motivele de dizolvare a asociaţiilor în cauză.
Emmanuel Macron a mai decis să se acţioneze imediat împotriva celor care au sprijinit atentatul pe reţelele sociale.
„Cu începere de vineri, Pharos (platforma de avertizare) a identificat 80 de mesaje care susţin acţiunea atacatorului. Ele vor conduce cu începere de luni la proceduri desfăşurate de poliţie sau jandarmerie”, cum ar fi citări sau percheziţii la domiciliu, potrivit Palatului Elysee.

Experți: Decizia CC a lovit în imaginea instituției prezidențiale
Potrivit experților, declararea neconstituționalității decretului prezidențial prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat candidat la funcția de prim-ministru a afectat imaginea instituției prezidențiale. În plus, aceștia spun că dacă președintele va refuza să respecte Constituția și să desemneze candidatul majorității parlamentare, ar putea fi inițiată procedura de suspendare a șefului statului, notează IPN.

Ce este strategia zero-Covid și ce șanse ar avea să fie aplicată în Europa
Vara lui 2020 a fost momentul în care țările europene au început să facă pași pentru repornirea economiei, în timp ce autoritățile au susținut că este timpul să învățăm să trăim cu virusul. La un an de pandemie și cu măsuri de distanțare fizică încă în vigoare pe mare parte a continentului, unii experți se… Citește mai mult ›

Erdogan își trimite serviciile secrete să-i reducă la tăcere pe criticii din străinătate
Președintele Turciei, Recep Erdogan, nu tolerează criticile și își zdrobește adversarii. Și nu doar pe cei care locuiesc în Turcia. Nici cei din străinătate nu sunt în siguranță în fața mâniei sale. Un caz e cel al lui Berivan Aslan. Politicianul trăiește în Austria, dar a intrat pe radarul serviciilor secrete turcești, care acum încearcă… Citește mai mult ›
Categorii:Externe
Lasă un răspuns