Perioada pandemică şi restricţiile impuse au amplificat stările de anxietate, frică şi depresie în rândul tinerilor, arată o analiză a Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, citată de trm.md.

Circa 20% din tinerii care au participat la un sondaj de opinie au menţionat o înrăutăţire a sănătăţii lor psiho-emoţionale. Aceştia au început să aibă mai des dureri fizice, să acuze lipsa poftei de mâncare, insomnii, dar şi sentimente de panică, tristeţe, crize de nervi.
Potrivit cercetării, peste 40% din fete au fost afectate negativ de pandemie.
Datele analizei mai arată că, în perioada de autoizolare, comportamentele riscante în rândul tinerilor au devenit mai frecvente. A crescut cu 40% şi consumul de tutun.
În cadrul studiului-sondaj au fost chestionaţi 1.010 tineri cu vârste între 15-24 de ani.

Italia mărește perioada dintre doze la vaccinurile Pfizer și Moderna de la 21 la 42 de zile
Italia extinde intervalul de timp dintre cele două doze de vaccin în cazul serurilor Moderna și Pfizer de la 21 de zile la 42, într-o încercare de a accelera campania de vaccinare într-o perioadă grea pentru sistemul sanitar. Ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, mai spune că dozele refuzate și nefolosite de vaccin AstraZeneca vor… Citește mai mult ›

Infracțiuni fără precedent la trecerea frontierei de stat
Angajații Poliției de Frontierei au identificat în fluxul de călători 32 de persoane care au prezentat teste PCR Covid-19, cu semne de falsificare. În toate cazurile au fost inițiate cercetări penale pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false.

Dungaciu despre solicitarea Maiei Sandu de a primi vaccinuri din Rusia: un mesaj că RM este în afara spațiului european
Sociologul Dan Dungaciu critică dur întevederea președintelui Maia Sandu cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, în timpul căreia șeful statului a solicitat Rusiei ajutor în combaterea pandemiei. Dungaciu spune că mesajul transmis de Maia Sandu denotă faptul că Republica Moldova este în afara spațiului european, iar acest lucru ar putea spulbera din speranțele… Citește mai mult ›
Categorii:Economie
Lasă un răspuns