Spania va intra din nou în stare de urgență. Guvernul condus de Pedro Sanchez a decis revenirea la această măsură excepțională, din cauza creșterii explozive a cazurilor de coronavirus. Potrivit presei de la Madrid, starea de urgență ar putea dura până în aprilie 2021.

Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară de guvern, convocată de premierul Pedro Sanchez, după consultări intense cu liderii regiunilor autonome din Spania.
De fapt, chiar regiunile autonome au cerut restricții noi pentru a stăvili epidemia.
Potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021.
Asta, pentru că prima dată când Spania a fost în stare de urgență a fost nevoie de prelungirea acesteia din două în două săptămâni, ceea ce a complicat foarte mult lucrurile. Astfel, guvernul spaniol vrea să nu se mai lovească de această problemă.
Prin deciziile luate în această ședință de guvern, regiunile autonome capătă mai multă putere în impunerea unor restricții dure.
Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul Spaniei și presupune, de exemplu, restricții de circulație pe timp de noapte, între ora 23:00 și 6:00, sunt interzise deplasările între regiunile autonome, cu excepția motivelor esențiale – de sănătate, familiale, de muncă.
De asemenea, sunt restricționate întâlnirile, adunările publice, tocmai pentru acestea sunt situații care duc la propagarea necontrolată a coronavirusului.
Spania a înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din Europa Occidentală. Numărul total de cazuri a crescut vineri la 1.046.132, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.
digi24.ro

SUA anunță că americanii complet vaccinați se pot întâlni fără măști
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a afirmat luni că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 se pot reuni în grupuri mici fără să poarte măşti.

Țara din UE cea mai atacată de campaniile de manipulare rusești
Germania este ținta eforturilor de dezinformare ruseşti mult mai mult decât orice altă ţară din Uniunea Europeană, potrivit unui raport al UE, informează dpa, potrivit Agerpres.

Experți: Decizia CC a lovit în imaginea instituției prezidențiale
Potrivit experților, declararea neconstituționalității decretului prezidențial prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat candidat la funcția de prim-ministru a afectat imaginea instituției prezidențiale. În plus, aceștia spun că dacă președintele va refuza să respecte Constituția și să desemneze candidatul majorității parlamentare, ar putea fi inițiată procedura de suspendare a șefului statului, notează IPN.
Categorii:Externe
Lasă un răspuns