Danemarca lucrează la dezvoltarea unui „pașaport de vaccinare”

Danemarca lucrează la dezvoltarea unui „paşaport de vaccinare” în format digital, care le-ar permite celor care au fost vaccinaţi anti-COVID-19 să călătorească în ţări unde se cer astfel de documente, pe perioada pandemiei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Este de aşteptat să poată exista cerinţe din partea altor ţări să fie prezentate la intrarea pe teritoriul lor documente privind vaccinarea. Se poate folosi aici un paşaport de vaccinare danez”, a arătat Ministerul danez al Sănătăţii într-un comunicat.

Reclame

Acest „paşaport” ar putea fi lansat în primele luni ale acestui an, urmând să fie accesat prin intermediul site-ului danez pentru sănătate publică, a spus ministerul.

Nu este clar dacă va fi disponibil şi printr-o aplicaţie, adaugă Reuters.

Ministerul danez al Sănătăţii a subliniat necesitatea de a aprofunda cercetările cu privire la faptul dacă persoanele care au fost vaccinate mai pot transmite virusul şi cât durează acţiunea acestor vaccinuri, înainte să fie necesară o nouă doză.

Anul trecut, Estonia a afirmat că testează un „paşaport digital de imunitate” pentru a-i depista pe cei care s-au recuperat după infectarea cu noul coronavirus şi au dobândit o oarecare imunitate, deşi se menţin întrebări în legătură cu perioada în care aceştia ar putea rămâne protejaţi.

Danemarca a început administrarea vaccinului anti-COVID-19 la sfârşitul lui decembrie cu vârstnicii şi personalul din sănătate şi a vaccinat până acum circa 1% din populaţie, ceea ce o situează înaintea majorităţii statelor europene.

Vineri urma să se încheie vaccinarea în cele circa 900 de cămine de vârstnici din ţară.

Anul trecut, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aanunțat că lucrează la un certificat de vaccinare electronic, un aşa-zis smart-card galben, o versiune digitală a carnetelor de vaccinare de culoare galbenă folosite în mai multe ţări.

În noiembrie, compania aeriană australiană Qantas a comunicat că va insista în viitor ca pasagerii să se vaccineze anti-COVID-19 înainte de a se îmbarca în cursele sale.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.