ONU: 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși trei ani înregistrați vreodată

Anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși trei ani înregistrați vreodată a confirmat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), transmite Agerpres. Temperaturile medii înregistrate anul trecut sunt aproape identice cu cele înregistrate în 2019, anul cu cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteo.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Temperatura medie globală a atins 14,9 grade, cu 1,2 grade peste nivelurile observate înainte de revoluţia industrială în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a declarat agenţia ONU cu sediul la Geneva.

Reclame

Temperaturile medii pentru 2020, 2019 şi 2016 sunt aproape identice, potrivit datelor globale compilate de agenţiile de meteorologie europene, britanice, japoneze şi americane.

Astfel, 2020 este raportat ca fiind unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată, în pofida apariţiei fenomenului „La Nina”, caracterizat prin temperaturi neobişnuit de scăzute în regiunile ecuatoriale ale Oceanului Pacific şi asociat cu inundaţii şi episoade de secetă.

„Acesta este un indiciu clar că semnalul global generat de schimbările climatice induse de om este acum la fel de puternic ca forţa naturii”, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, într-un comunicat.

Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat că toate regiunile au cunoscut fenomene meteorologice extreme fără precedent.

„Ne îndreptăm spre o creştere catastrofală a temperaturii de 3 până la 5 grade Celsius în acest secol”, a avertizat Guterres, îndemnând lumea să facă din protejarea mediului principala prioritate pentru acest secol.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.