Erdogan își trimite serviciile secrete să-i reducă la tăcere pe criticii din străinătate

Președintele Turciei, Recep Erdogan, nu tolerează criticile și își zdrobește adversarii. Și nu doar pe cei care locuiesc în Turcia. Nici cei din străinătate nu sunt în siguranță în fața mâniei sale. Un caz e cel al lui Berivan Aslan. Politicianul trăiește în Austria, dar a intrat pe radarul serviciilor secrete turcești, care acum încearcă să o reducă la tăcere.

Recep Tayyip Erdogan. Foto: ekathimerini.com

Gărzile de corp nu se îndepărtează niciodată prea mult de Berivan Aslan. Săptămâni la rând a fost oricum prea speriată pentru a pleca de acasă – acum se bucură de prima ei ieșire la o cafenea tradițională vieneză. Beneficiază de protecție, deoarece a fost ținta unei tentative de asasinat despre care se spune că ar fi fost planificată de Turcia.

Reclame

„În Turcia, criticii au fost intimidați sau reduși la tăcere. Fie au fost suspendați din funcțiile deținute, fie au fost aruncați în închisoare. Acum, doar disidenții europeni au rămas incomozi”, susține Berivan Aslan.

Mărturie: „Mi-a spus că nu contează dacă ținta moare sau este rănită”

Serviciul de informații din Turcia, MIT, ar fi ordonat atacuri împotriva criticilor din străinătate. Cel puțin așa pretinde un presupus angajat al MIT, care a fost audiat de poliția austriacă. El a mărturisit că a întâlnit un intermediar, cu numele de cod U.

„Cred că acest lucru este conceput pentru a răspândi teroarea. U mi-a spus că nu contează dacă ținta moare sau este rănită. Important e ca politicienii să primească mesajul”, mărturisește bărbatul.

De la mijlocul lunii octombrie, Berivan Aslan face parte din consiliul orașului Viena. Date fiind rădăcinile sale kurde, e implicată de mai mulți ani și în lupta pentru drepturile omului în Turcia. Drept urmare, a mai avut de înfruntat amenințări și insulte.

Experții în securitate sunt șocați de presupusul ordin de asasinare. Spun că guvernul Austriei trebuie să ia atitudine împotriva serviciului de informații din Turcia.

„Dacă există o tentativă de infiltrare în aceste comunități, dacă se încearcă tulburarea și destabilizarea sistemului politic, atunci e clar că s-au încălcat niște limite. Așa că politicienii noștri trebuie să ia atitudine și să spună clar că nu vor tolera așa ceva”, este de părere Thomas Riegler, expert în securitate.

Reporterii Deutsche Welle au vrut să discutăm despre aceste acuzații și cu Ambasada Turciei la Viena. Dar solicitarea le-a fost respinsă. În schimb, Ambasada a trimis o declarație scrisă, în care se spune că acuzațiile sunt neadevărate.

Serviciile de informații se infiltrează în comunitățile turce din Europa

Guvernul Austriei spune că există dovezi că serviciul de informații din Turcia creează în mod deliberat tensiuni, de exemplu între naționaliștii turci și kurzii care locuiesc în străinătate.

În iunie 2020, adolescenții turci de dreapta au atacat un centru cultural kurd din Viena.

Mamo Mirzani și alte zeci de persoane se aflau în interiorul clădirii când atacatorii au dat foc intrării.

„A fost o vâlvătaie chiar acolo. Toate aceste cabluri au ars. Membrii clubului și alți invitați de la etajul superior au observat focul și l-au stins la timp. Altfel, situația putea fi mult mai gravă. Dacă scara, adică ieșirea de urgență, ar fi luat foc, poate n-am mai fi fost azi aici”, spune Mamo Mirzani.

Austria nu este un caz izolat. De ani întregi, politologul german Burak Çopur a avertizat că Ankara încearcă să se infiltreze în comunitățile turcești din Europa.

Teroarea amenințărilor anonime

Acum este preocupat de propria siguranță. Cu câteva săptămâni în urmă, părinții săi – care locuiesc în Turcia – au primit un telefon anonim care l-a speriat.

„Apelantul părea să aibă informații confidențiale despre mine, despre tatăl meu și familia mea. De aceea, am luat acest telefon foarte în serios și l-am văzut ca o amenințare clară”, a declarat Burak Copur, analist politic.

La Primăria Vienei ne întâlnim din nou cu Berivan Aslan, care în continuare este însoțită de bodyguarzi. Spune că nu se va lăsa intimidată. Chiar dacă amenințările cu moartea și-au lăsat amprenta asupra ei.

„Este normal să te întrebi din nou și din nou: de ce te expui la toate astea? Dar apoi mă gândesc că toate problemele delicate din istoria omenirii au presupus și asumarea unor riscuri politice. Probabil plătesc un preț mai mare decât alți politicieni. Dar o fac pentru demnitatea umană”, spune politiciana.

Berivan Aslan luptă pentru libertatea de exprimare. Și în această luptă are nevoie constantă de protecție chiar în inima Europei.

digi24.ro



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.