Aproximativ două milioane de cetățeni străini au intrat în Republica Moldova în prima jumătate a acestui an. Totodată, peste două milioane și jumătate de cetățeni moldoveni au ieșit în această perioadă din țară, notează Radio Chișinău.
BNS
Deflație în Moldova, pentru prima oară de la începutul anului
Pentru prima oară de la începutul anului, în Moldova, a fost înregistrată o deflaţie. În iulie, preţurile s-au micşorat în medie cu 1,2%.
Ponderea exporturilor Moldovei în UE a ajuns la 68,5%
În primul semestru, agenţii economici din Moldova au exportat mărfuri în sumă de $1,315 mlrd., ceea ce este cu $287 mil. (27,9%) mai mult faţă de perioada similar a anului 2017.
Economia moldovenească a înregistrat o creștere de 3,7%, în primul trimestru
Economia R. Moldova a înregistrat o creștere în termeni reali de 3,7 la sută, în primul trimestru al acestui an, față de 3,1 la sută în perioada similară a anului precedent. Statisticile confirmă estimările analiștilor și ale autorităților, care se… Citește mai mult ›
Un copil din cinci se naște în afara căsătoriei
În R. Moldova, fiecare a cincea persoană este în vârstă de până la 18 ani. La 1 ianuarie 2018, numărul copiilor era de 676 de mii, transmite IPN cu referire la date făcute publice de Biroul Național de Statistică în… Citește mai mult ›
Exporturile din R. Moldova au crescut cu 38%
În ianuarie-februarie, volumul exporturilor Moldovei a constituit $436,3 mil., ceea ce este cu 38%mai mult faţă de perioada similară a anului 2017.
Producția industrială a Moldovei a crescut cu 4,1%
În ianuarie-februarie, întreprinderile industriale din Moldova au produs cu 4,1% mai multe mărfuri decât anul trecut. Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 10,8%.
Moldovenii cheltuiesc de 10 ori mai mult pentru vicii și distracție decât pentru educație
Cetățenii R. Moldova au alocat doar câte 0,5% din veniturile lor lunare pentru educație, în 2017, adică în medie câte aproximativ 10 lei. În același timp cheltuielile pentru produse alcoolice, țigări și distrații au fost de câteva ori mai mari,… Citește mai mult ›
BNS va revizui numărul oficial al populației R. Moldova
Numărul oficial al populației Republici Moldova va fi revizuit anul acesta de către Biroul Național de Statistică (BNS) cu sprijinul UNFPA și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), în conformitate cu datele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2014.