Scoţia a început să aplice măsuri în sensul organizării unui referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, a afirmat luni premierul scoţian, Nicola Sturgeon.
Brexit
UE și Marea Britanie intră în bătălia de după Brexit
Uniunea Europeană şi Regatul Unit se lansează luni în bătălia post-Brexit, afişându-şi liniile roşii ale viitoarei relaţii, care rămâne de construit prin negocieri aprige – şi deja tensionate, relatează AFP.
Parlamentul britanic a aprobat acordul de retragere din UE
Parlamentul britanic a aprobat joi seară legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie cu un acord, punând astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorţ fără precedent,… Citește mai mult ›
Brexitul ar putea fi din nou amânat
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat „îngrijorarea serioasă” cu privire la faptul că blocul comunitar va putea încheia un acord comercial post-Brexit cu Marea Britanie în 2020, relatează agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Boris Johnson și-a cerut scuze că nu a putut realiza Brexitul
Boris Johnson şi-a cerut scuze duminică că nu a putut realiza Brexitul pe 31 octombrie, aşa cum promisese şi a susţinut acordul său de ieşire din Uniunea Europeană criticat de Donald Trump, potrivit AFP.
Brexitul se amână până pe 31 ianuarie 2020, a decis UE
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat luni, pe Twitter, că ambasadorii statelor UE au fost de acord cu o nouă prelungire a termenului la care Marea Britanie ar trebui să părăsească Uniunea Europeană. Noul termen este 31 ianuarie 2020.
Guvernul face primul pas către alegeri anticipate
Guvernul britanic urmează să facă primul pas către convocarea unor alegeri anticipate, transmite joi televiziunea Sky News, preluată de Reuters. Postul afirmă că mai mulţi miniştri vor înainta parlamentului de la Londra o moţiune ce va fi dezbătută săptămâna viitoare,… Citește mai mult ›
Londra transmite că va ieși din UE la 31 octombrie în pofida scrisorii trimise de Johnson
Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, în pofida scrisorii formale trimise de premierul britanic Boris Johnson, prin care cere o nouă amânare pentru Brexit, a informat duminică Guvernul de la Londra, relatează site-ul agenției Reuters, citat de… Citește mai mult ›
Londra: Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere încă un referendum cu privire la Brexit
Zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă la Londra pentru a cere un nou referendum cu privire la Brexit, conform lor singura soluţie pentru criza actuală, relatează AFP.